Adevărul despre ”Prima Casă” și cum Ion Chicu a ”majorat cu 50%” profitul băncilor, iar acum dă vină pe actuala guvernare

Stas Madan îl pune la colț pe fostul prim-ministru ”iubit” al lui Igor Dodon, mincinosul Ion Chicu care din lipsă de atenție politică și succes în executiv a mărit inuman marjă bancară de 2 % la 3. Aceasta se întâmpla pe vremea când Moldova nu era în criză economică, dar Chicu bătea COVID-19 cu mitraliera, TAB-uri și alte tehnici grele militare. Vă redăm analiza făcută de domnul Madan:

Un pic despre Prima Casă și despre cum e să fii fost mare demnitar de stat și să manipulezi oamenii cu minciuni

Una din afirmațiile unui fost prim-ministru este că „Urmare a deciziei inumane a guvernului actual, adoptate in decembrie 2021 prin HG 482, băncile comerciale iau anual de la acele 8 mii de familii – beneficiari ai programului Prima Casă, cu 45 mln. de lei mai mult”.

Nu am crezut că o persoană care a deținut așa o funcție înaltă în stat poate să mintă cu așa nonșalanță pe lucruri absolut evidente. După cum puteți vedea din prima imagine cu textul HG acolo scrie clar negru pe alb că: Mărimea marjei maxime se aplică în privința contractelor de credit încheiate începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

Prin urmare, afirmația de mai sus a unui fost prim-ministru este un FALS, întrucât ea este valabilă doar pentru contractele de credit încheiate de la începutul acestui an, care nu depășesc câteva sute de credite, iar pe 7 553 de beneficiari a Prima Casă care au contractat creditul până la 31 decembrie 2021 această HG în general nu-i afectează.

Dar acum să vedeți faza cea mai penibilă, cu încă o minciună. Fostul prim-ministru a recomandat actualului guvern mai multe măsuri de urgență pe care să le ia pentru Programul Prima Casă, iar chiar prima sună în felul următor:

„1. Revedeți de urgență mărimea marjei bancare, pe care ați majorat-o absolut neîntemeiat la 29 decembrie 2021 prin HG 482. De ce ați majorat această marjă bancară până la 3%, adică ați majorat câștigul băncilor de la acest program cu tocmai 50%? Oare nu le ajung miliardele de lei câștigate de când sunteți voi la putere din împrumuturile acordate statului? Deci, de urgență, modificați această HG și reveniți la marja existentă în 2021”.

Știți ce e cel mai amuzant? Că Guvernul actual NU a majorat marja maximă aplicabilă de bănci, ci doar a MENȚINUT-O la nivelul anului 2021, iar cel care a majorat marja maximă a băncilor de la 2 la 3% este chiar…Guvernul Chicu. În a doua imagine vedeți textul HG a guvernului Chicu.

Și interesant este că majorarea la 3%, apoi menținerea acestei rate maxime la 3% a fost un fapt necesar și explic simplu de ce. În anul 2020 după ce Guvernul a redus marja maximă a băncilor în Prima Casă de la 3 la 2%, băncile au început să renunțe la acest Program. Bineînțeles, nu au declarat deschis asta, dar au început a restrânge perioada maximă de acordare a creditelor până la maxim 7-10 ani, ceea ce evident îl făcea neatractiv pentru potențialii beneficiari. Băncile au recurs la acest gest, deoarece rentabilitatea acestui produs pentru ele era mult mai mică comparativ cu creditele imobiliare standard acordate. Anume după ce s-a revenit la marja maximă de 3%, băncile au început iar să extindă perioada maximă de acordare a creditelor prin Prima Casă până la 20-25 de ani.

Și este evident că dacă ai de întors să zicem 500 mii lei pe 10 ani la o rată de 9% este mult mai puțin accesibil pentru o familie decât 500 mii lei la o rată de 10%, dar întinși pe o perioadă de 20 de ani.

Și în final, un îndemn pentru toți – filtrați informațiile.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*