Andrei Spînu. Gazpromul a semnat ca Guvernul să organizez AUDITUL, este menționat în punctul 5 din Protocolul negocierilor

Ministrul, Andrei Spînu anunță că despre faptul că organizarea auditului este inclus în punctul 5 din Protocolul negocierilor, care a fost semnat de către Gazprom și Moldova. Compania rusă a fost informată despre procesul de selectare și demarare a Auditului care vizează datoriile MoldovaGaz către Gazprom, care în cele din urmă a convocat unilateral o ședință a Consiliului de Observatori pentru aprobarea documentației de organizare a auditului datoriilor. Amenințând că nu va recunoaște rezultatele auditului efectuat de guvernul Moldovei.

Andrei Spînu: Partea moldovenească înseamnă acționarul minoritar Republica Moldova. Așa am discutat la Sankt Petersburg și așa este menționat în punctului 5 din Protocolul negocierilor semnat de către părți în ziua de 29.10.2021 privind organizarea auditului independent al datoriilor SA Moldovagaz față de SAP Gazpom şi SRL Factoring-Finance.

Respectiv, în baza Legii 1134/1997 privind societățile pe acțiuni, Guvernul Republicii Moldova a aprobat hotărârea Guvernului din 29 decembrie 2021 privind efecturarea auditului independent al datoriilor. Agenția Proprietății Publice a fost împuternicită să efectueză procedurile necesare de selectare și organizare a procesului.

Informațiile respective au fost aduse la cunoștință acționarului majoritar SAP Gazpom, care contrar înțelegerilor, a convocat unilateral o ședință a Consiliului de Observatori pentru aprobarea documentației de oraganizare a auditului datoriilor.

În continuare, voi continua discuțiile cu SAP Gazpom pentru a depăși orice neînțelegeri în acest sens.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*