Andrei Spînu. Rusia a încercat să pună pe umerii Guvernului datoria de 700 milioane lei a companiilor MoldovaGAZ – Gazprom pentru un preț mai mic

Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu susține că s-a negociat cu Gazprom un contract cu o formulă bună pentru această perioadă. Iar în cadrul negocierilor „una din oferte, pe care dacă am fi acceptat-o prețul gazului pentru luna ianuarie ar fi fost de 1100 USD”.

În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, ministrul a fost întrebat dacă a încercat să propună o formulă mai avantajoasă pentru Republica Moldova.

Eu am propus, încă în luna septembrie, ca prevederile contractuale să rămână cele vechi, însă nu s-a acceptat. Or, dacă se voia, prețul gazului urma să fie legat de coșul prețurilor la petrol. Acest lucru ne oferea un preț de 370 USD în luna ianuarie”, a explicat Spînu.

Ministrul a menționat că în cadrul negocierilor au fost încercări de a trece discuția comercială la una politică. Acestea, însă au fost refuzate din start. Primele discuții politice în negocierea contractului la gaz, a indicat Spînu, au fost în luna august la vizita lui Dmitrii Kozak la Chișinău. Ulterior și în cadrul vizitei de la Moscova a ministrului. Propunerile au fost făcute de administrația prezidențială de la Krmelin.

Spînu a spus că una din condiții era trecerea de la nivel comercial la cel guvernamental a datoriei Moldovagaz

S-a încercat trecerea de la nivel comercial la cel guvernamental a datoriei Moldovagaz. Chiar și pentru acele 700 mil. USD urma să fie o înțelegere dintre Guvernul Republicii Moldova și Gazprom că Executivul recunoaște această datorie. Or, eu am zis nu pentru că e o datorie comercială și trebuie să fie reglementată la nivel comercial”, a punctat Spînu.

Chișinăul a trecut în luna octombrie a anului 2021 printr-o criză a gazelor când a expirat contractul de livrare cu Gazprom și a fost redusă cantitatea de gaze cu 35%. În rezultat, autoritățile moldovene au cumpărat gaz de la mai multe companii străine. Concernul rus insista pe prețurile de piață, care în prezent sunt de circa 1000 USD pentru mia de metri cubi. Însă în rezultatul intervenției oficialilor occidentali, Moscova a ajuns la un compromis cu Chișinăul, la un preț de 450 USD pentru mia de metri cubi. Scrie mesaj.md.

Pune Like / Distribuie Știrea

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*