Au ajuns primele doze de vaccin anti Covid-19. De luni începe vaccinarea în Moldova, acestea au fost oferite de către România


Cele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, oferite cu titlu gratuit de către România, au fost livrate astăzi Republicii Moldova și distribuite Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Dozele au fost aduse cu un avion Smurd de la București. Au fost întâmpinate de către președinta Maia Sandu, ambasadorul României la Chișinău Daniel Ioniță.
La începutul lunii martie va fi livrată a doua tranșă de doze.

Primul lot de vaccin donat de România si destinat personalului medical din prima linie a ajuns cu bine la Chișinău.

Secretarul de Stat, Tatiana Zatîc: „Apreciem gestul de solidaritate și exprimăm mulțumiri României, pentru donația de vaccin împotriva COVID-19.

Imediat, începând de luni, vom iniția campania de vaccinare a lucrătorilor medicali din prima linie, care sunt cei mai expuși infectării cu COVID-19”.

Vor fi deschise 117 centre de imunizare, inclusiv în stânga Nistrului.
Peste 9 mii de medici vor fi vaccinați, apoi asistenții sociali, persoanele cu comorbidități…

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*