Cancelarul Olaf Scholz: Susține Aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, subliniind însă că extinderea blocului la „30 sau 36” ar necesita reforme..

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz care se află într-o vizită de lucru capitala Republicii Cehe, Praga și-a exprimat susținerea fermă pentru aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova și a altor state, inclusiv Ucraina. Olaf Scholz a declarat că este ”angajamentul” a celor șase națiuni din Balcanii de Vest, Republica Moldova, Georgia, Ucraina să adere la UE,  subliniind însă că extinderea blocului la „30 sau 36” ar necesita reforme. Scrie AFP.

A anunțat în premieră o nouă reformă, acum este necesar să se renunțe la dreptul de veto al fiecărei țări și să se facă tranziția la votul majoritar, astfel se va evita încetinirea în luarea deciziilor în cadrul Uniunii Europene.

„Să căutăm compromisuri împreună. Mi-aș putea imagina, de exemplu, începând cu votul majoritar în domenii în care este deosebit de important să vorbim cu o singură voce – în politica de sancțiuni, de exemplu, sau în probleme legate de drepturile omului”, a declart Olaf Scholz.

(Dreptul de veto a fost și este utilizat de două state membre ale UE pentru a împiedica intrarea României și Bulgariei în zona Schengen, astfel oferindu-i fostei țări vasale, Ungaria de a controla și menține traficul și corupția de la frontiera zonei Schengen în timp ce Austria fură lemnul din pădurile de peste Prut.)

Cancelarul German a insistat că este nevoie să fie o singură voce a Uniunii Europene în ceea ce privește sancțiunile asupra Federației Ruse, sporirea și creșterea a nivelului de apărare a țărilor membre a UE, inclusiv de a cumpăra un sistem de scut antirachetă israelian care ar putea oferi și o acoperire de protecție pentru statele vecine ale UE.

„Îmi pot imagina, de exemplu, că Germania își va asuma o responsabilitate specială în ceea ce privește consolidarea capacităților de artilerie și apărare aeriană ale Ucrainei”, a spus el, jurând sprijin pentru Kiev pentru „atât timp cât este nevoie” a precizat Scholz.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*