Președintele PAS și al Parlamentului, Igor Grosu a anunțat procedura de retragere a Republicii Moldova din blocul Comunității Statelor Independente (CSI). Decizia a fost anunțată astăzi de către Igor Grosu pe pagina sa de pe o rețea de socializare. Grosu a declarat că acest pas este făcut în urma discuțiilor cu cetățenii și președintele Maia Sandu, motivele sunt ne rezolvarea conflictului transnistrean, embargourile impuse de către Federația Rusă, chiar dacă au fost la guvernare și formațiuni politice pro ruse.
CSI nu oferă o dezvoltare economică rentabilă pentru țările mici, ba dimpotrivă țările mari precum Federația Rusă își vinde produsele sale, în timp ce impunea embargouri țărilor membre. Chișinăului i s-a impus timp de 20 de ani embargouri la vinuri, fructe, legume, carne și alte produse, în timp ce Rusia obliga Moldova să fie independentă de economia și mărfurile sale.
CSI a fost creat nu pentru dezvoltarea economică a țărilor membre care au fost ocupate de Uniune Sovietică (A se citi Rusia), dar pentru ținere lor sub influența politică și economică a Rusiei.
IGOR GOSU: După mai multe discuții cu cetățenii, în cadrul vizitelor din teritoriu, după discuțiile în cadrul Fracțiunii Parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, după consultări cu Președinta Maia Sandu și cu reprezentanții Guvernului, am anunțat decizia de a iniția procedura de retragere a Republicii Moldova din Acordul privind Adunarea Interparlamentară a Comunității Statelor Independente.
După 30 de ani a devenit foarte clar că aflarea Republicii Moldova în structurile CSI:
nu ne-a ajutat să rezolvăm conflictul transnistrean,
nu ne-a ajutat să scoatem armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova,
nu ne-a ferit de embargouri economice dureroase în cele mai complicate vremuri – embargoul la vin, embargoul la produse agroalimentare;
aflarea în CSI nu ne-a ferit de șantaj energetic în plină iarnă, amenințări și declarații oficiale ostile la adresa independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova.
aflarea în CSI nu a apărat țările-membre de atacuri militare, război și ocuparea ilegală a teritoriilor suverane.
După ce o ţară fondator a CSI, Federația Rusă, a atacat într-un mod barbar alt stat fondator, Ucraina, ocupându-i teritorii şi ucigându-i cetăţenii, această organizaţie nu se mai poate numi drept Comunitate.
Partajează acest conținut: