DOC! Maia Sandu a semnat decretul de dizolvare a parlamentului. Pe 11 iulie vor avea loc alegerile anticipate

Dragi cetățeni, acum câteva minute am semnat Decretul de dizolvare a actualului Parlament.Prin această decizie am deschis calea pentru ca cetățenii să poată să-și aleagă un Parlament nou, care să servească interesele țării și ale oamenilor.

Puterea este acum în mâinile poporului. Puterea este în mâinile dumneavoastră. Am încredere că cetățenii noștri vor alege calea corectă spre crearea unui stat dezvoltat și democratic, în care oamenii să trăiască în pace și bunăstare. Data alegerilor noului Parlament se stabilește pentru 11 iulie 2021. Trebuie să punem cât mai repede punct haosului în care ne ține Parlamentul care pleacă.

După alegeri vom numi un guvern responsabil, care se va baza pe o majoritatea stabilă și vom îndrepta lucrurile în Moldova. Vom ieși din criză, vom face ordine și toate instituțiile statului vor lucra pentru binele oamenilor.Guvernul urmează să aloce din bugetul de stat resursele financiare necesare pentru pregătirea și desfășurarea alegerilor.Urmează un efort mare.

Cetățenii au câștigat dreptul de a-și decide viitorul, însă responsabilitatea pentru acest viitor stă pe umerii fiecăruia dintre noi. Lupta pentru curățarea sistemului public, lupta pentru curățarea clasei politice, pentru oprirea hoțiilor, lupta pentru dreptate este o luptă grea, dar suntem pe calea cea bună. Suntem tot mai aproape de a pune punct haosului pe care unii au încercat din răsputeri să-l prelungească și să-l adâncească ca să poată fura în continuare. Avem acum șansa de a alege calea spre normalitate. Să o folosim cu înțelepciune.

Scrie un comentariu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*