Duma de stat a Rusiei a votat pentru separarea și ocuparea regiunilor Donnețk și Luahansk de Ucraina. Putin urmează să aprobe decizia

Marți, 15 februarie, Duma de Stat a Federației Ruse a votat pe repede-înainte recunoașterea așa-zisei ”independențe” a regiunilor Donețk și Luhansk, dezmembrate din teritoriul Ucraina prin agresiune militară.

Vladimir Putin urmează să aprobe votul dumei – evident, votul a fost exprimat la comanda lui, faptul că parlamentarii ruși ar urma să-l consulte este o simplă regie kremlinologică, fapt evident și de pe Lună. 

”Recunoașterea” așa-zisei ”independențe” a Donețk și Luhansk reprezintă o situație similară cu cea a așa-zisei Transnistria – teritoriu al R.Moldova ocupat de trupe rusești, regiunea reprezentând o gigantică rușine planetară. Așa-zisa ”independență” a Transnistriei NU este recunoscută de niciun stat și nici de organizațiile internaționale. 

Acest proiect ilegal, imoral și brutal a fost votat marți, 15 februarie, cu 351 voturi ”pentru”, 16 ”împotrivă” și 1 ”abținere”

„În ședința plenară, deputații au decis să trimită un apel președintelui pentru a lua în considerare problema recunoașterii Republicii Populare Donețk și a Republicii Populare Lugansk ca state independente, suverane și independente”, a scris  Președinte al Dumei de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse, Viacheslav Volodin pe canalul său Telegram.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*