Germania: Șeful marinei demisionează după ce a cerut ”respect” pentru Vladimir Putin

Ministerul german al apărării a confirmat sâmbătă că şeful marinei Kay-Achim Schönbach a demisionat pe fondul scandalului creat de comentariile sale de vineri, conform cărora preşedintele rus Vladimir Putin merită respect iar Peninsula Crimeea nu va mai aparţine niciodată Ucrainei, transmite dpa.

Vice-amiralul Kay-Achim Schönbach a făcut aceste comentarii în India. În urma lor, ambasadorul Germaniei a fost solicitat de autorităţile ucrainene pentru a da explicaţii, iar Schönbach a încercat să revină asupra lor sâmbătă.

„Ceea ce îşi doreşte cu adevărat este respect”, a spus Schönbach despre Putin.”Şi, Doamne, să acorzi cuiva respect are un cost redus, este chiar gratuit. Dacă aş fi întrebat, (aş spune că) este uşor să i se acorde respectul pe care îl cere cu adevărat şi pe care, probabil, îl merită”.

„I-am cerut ministrului apărării Christine Lambrecht să mă elibereze de îndatoririle mele cu efect imediat”, a spus Kay-Achim Schoenbach într-o declaraţie.”Ministrul a acceptat cererea mea”, a adăugat el, conform Reuters.

În prezent, 100.000 de militari ruşi sunt masaţi de-a lungul graniţelor Ucrainei, ceea ce a determinat eforturi diplomatice intense în ultimele săptămâni pentru a preveni izbucnirea ostilităţilor. Rusia neagă că plănuieşte ceva, dar a cerut ca NATO să nu se extindă spre est şi în special în Ucraina. Scrie AGERPRES.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*