Guvernul va compensa 30% din valoarea accizei la motorină utilizată în agricultură, până la 200 de mii de lei din rata dobânzii la creditele accesate pentru completarea mijloacelor circulante

Fondul de subvenționare în agricultură va fi majorat în anul curent până la 1,75 miliarde lei, comparativ cu 1,1 miliarde de lei, în 2021. Declarația a fost făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către prim-ministra Natalia Gavrilița.

Potrivit Nataliei Gavrilița, Guvernul a schimbat formula de acordare a ajutoarelor din partea statului pentru producători. Dacă anterior banii, în cea mai mare parte, ajungeau la producători mari, din acest an vor fi patru categorii distincte de beneficiari – producători mari, medii, mici și micro-producători. „Pentru Guvern toți agricultorii sunt importanți, iar de susținere au nevoie nu doar deținătorii de mii de hectare, ci și micii producători sau cei care au o afacere de familie și care, la fel, întâmpină greutăți în contextul creșterii de prețuri generate de război”, a menționat Natalia Gavrilița.

Prim-ministra a anunțat că a fost extinsă și aria de intervenție a subvențiilor. Acestea vor putea compensa:

 *  30% din valoarea accizei la motorină utilizată în agricultură;

 * până la 200 de mii de lei din rata dobânzii la creditele accesate pentru completarea mijloacelor circulante și, suplimentar,  până la 150 mii lei pentru creditele accesate pentru proiectele investiționale. Măsura are drept scop asigurarea mijloacelor circulante. 

 *  până la 1.5 mln lei pentru construcția instalațiilor de producere a energiei regenerabile.

În premieră, din Fondul de subvenționare va fi susținută înființarea plantațiilor multianuale doar cu soiuri înscrise în cataloagele UE al soiurilor de plante agricole. O altă noutate este că Guvernul va subvenționa practicile de eficiență energetică prin compensarea de 50% din costul semințelor leguminoase de calitate de producție autohtonă, dar nu mai mult de 2000 lei per hectar. De subvenții vor beneficia și instituțiile de învățământ și de cercetare-inovare din domeniul agricol și asociațiile utilizatorilor de apă pentru irigații.

„Vom încuraja investițiile făcute de tineri, femei și migranții reveniți în țară, prin majorarea cuantumului subvenției până la 20% pentru investiții în domeniile zootehnic, procesarea producției agricole, cultivarea și creșterea fructelor și legumelor pe teren protejat și înființarea plantațiilor multianuale”, a mai spus Natalia Gavrilița.

Prim-ministra a anunțat că în ultimele două săptămâni a avut întâlniri cu mai multe grupuri de agricultori, și situația în domeniu este extrem de complicată din cauza creșterii prețurilor la carburanți, în special la motorină, întreruperii căilor de export și import prin Ucraina, creșterii prețurilor la întreaga gamă de servicii și produse necesare pentru înființarea plantațiilor agricole, de la echipamente, piese și utilaje până la fertilizanți și material semincer, toate fără precedent în istoria țării noastre.

În contextul situației dificile generate de războiul din Ucraina, prim-ministra a făcut un apel către agricultori să se implice plenar în activitatea lor.

„Guvernul crește ajutorul și subvențiile, suntem în permanent dialog cu partenerii de dezvoltare, astfel ca să intensificăm proiectele de business agricol în Moldova. Avem suportul UE pentru promovarea exporturilor și o deschidere mare pentru schimbarea  căilor de comerț fără taxe adiționale, dar toate aceste măsuri sunt elemente adiționale ale succesului. Principalul element al succesului în acest an agricol este voința și determinarea oamenilor pământului să muncească și să învingă zi de zi obstacolele care le stau în față”, a mai spus Natalia Gavrilița.

Proiectul Hotărârii de Guvern privind va fi publicat pe data de 1 aprilie, decizia urmând să fie aprobată la următoarea ședință a Cabinetului de miniștri.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*