Igor Dodon! Tariful la GAZ va crește de la 4,30 la 8, maxim 13-14 lei. Guvernul nu are soluție, să ia credite din occident pentru compensare

Specialiștii noștri care calculează reieșind din informațiile care sunt publice tariful va fi minim dublu de cel care este acuma. Amintesc tariful este de 4 lei și 30 de bănuți, minim 8, maxim 13 -14 lei, acesta ar putea fi un tarif care ar putea fi aprobat în timpul apropiat.

Cred că este un tarif foarte mare care puterea de cumpărare la această etapă pe fundalul creșterii prețurilor la multele altele mărfuri și servicii și salariile, pensiile la nivelul la care au rămas chiar dacă au fost creșteri la pensii neesențiale, este un preț foarte mare care va fi greu de achitat către consumatori, persoanele fizice, v-a creea probleme mari pentru agenții economici ți va da o creștere în lanț a prețurilor.

Ei (guvernul) nu altă soluție, ținând contul de prețurile care au fost anunțate de livrarea gazului natural… așa arată calculele. Pentru a diminua efectele negative pentru populație, trebuie de urgență de aprobat mecanismul de compensare.

Dat fiind faptul că guvernarea spune că are susținerea occidentului, să ia unele credite și să acopere tariful să compenseze această creștere pentru toți… și pentru populație și pentru agenții economici, dacă nu va fi această compensație, agenții vor plăti mai mult și vor crește prețurile la mărfuri, servicii și vom avea creștere în lanț.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*