Ion Ceban, declară că este amenințat cu proteste de GUVERNARE, dar de fapt se luptă cu propriul popor

Ion Ceban continuă războiul declarațiilor cu ”ministra” Sănătății, Ala Nemerenco. Edilul se plânge că guvernarea nu comunică cu administrația locală pe care el o conduce. Declară că este amenințat cu proteste iar guvernul luptă cu propriul popor. Până la ora publicării acestei știri, guvernarea nu a venit cu o reacție.

Ion Ceban: Statisticile referitor la cazurile Covid nu sunt îmbucurătoare, iar în curând e posibil ca la Centrul COVID de la Moldexpo să nu mai fie paturi libere, acolo fiind internați pacienți din toată țara.

Dacă îi ascultam pe cei de la Minister, urma să închidem Centrul Covid.
Am reproșat atunci! Astăzi, suntem gata să facem față, iar medicii pregătiți atât aici, cât și în toate instituțiile medicale din Chișinău. A scris pe facebook, Ion Ceban.

Ce a făcut ministerul și Guvernul de la începutul pandemiei și în ultima perioadă? Ne amenințați cu proteste și chemați oamenii la „covor”?Asta nu e luptă cu pandemia, dar cu propriul popor!

Între timp:

Municipalitatea a elaborat „Planul de răspuns și control al sistemului de sănătate din municipiul Chișinău la infecția de coronavirus de tip nou”.

Este un plan cu pași și cu răspunsuri concrete în prevenirea și eliminarea riscurilor de îmbolnăvire. Actualizarea Planului se efectuează cu regularitate, conform situației epidemiologice și Hotărârilor CESP Chișinău. Documentul este fundamentat și ghidat de criteriile OMS pentru controlul infecției prin noul coronavirus COVID-19.

Acest plan strategic poate fi preluat ca bază la nivel național de către Ministerul Sănătății. Suntem gata să împărtășim experiența și să vedem cum putem acționa împreună, doar că e nevoie de comunicare care nu a existat până în prezent.

În Chișinău este cel mai mare flux de oameni, sunt cele mai multe spitale strategice, centre și puncte de vaccinare create de municipalitate, cei mai buni și calificați medici, cel mai performant echipament în care am investit enorm anul trecut.

Este incorect de a nu lua în calcul opinia noastră și a nu putea fi racordate deciziile luate la nivel central. Oamenii au nevoie de acțiuni gândite în care să se regăsească fiecare.
Vaccinarea nu trebuie doar cerută de la oameni, dar promovată și trebuie de explicat de ce este nevoie.

În acest sens am efectuat ample campanii de informare dar și maratoane de vaccinare.

Primăria Chișinău a cheltuit circa 130 de milioane de lei pentru gestionarea situației, pentru crearea secțiilor covid, dotarea spitalelor, echiparea medicilor și asigurarea cu toate cele necesare.

Am oferit premii medicilor. Am implicat parteneri, donatori și voluntari fiind donate alte diverse echipamente medicale necesare.

Scrie un comentariu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*