Ion Ceban: Nici vacile așa nu sunt vaccinate. Ieri un om a fost pozat cum este vaccinat în plină stradă

Situația epidemiologică și sanitară ne impune să luăm zi de zi diferite măsuri, unele imediate, dar cel mai important coordonate cu specialiștii pentru a face față pandemiei și anume specialiștii sunt cei care ne învață și ne sfătuie cum să procedăm. În această perioadă am avut încredere și am urmat sfaturi, iar la nivel de municipiu am reușit să realizăm diferite campanii. Rog tare mult ca cetățenii să se sfătuie cu medicii și să vorbească inclusiv despre importanța vaccinării, așa ca să nu lăsăm să se recurgă la metode de vaccinare a oamenilor, stranii zic eu, din partea unora la conducere care anterior criticau condițiile de vaccinare din troleibuz și autobuz.

Dacă măcar cineva din autorități centrale solicitau autobuzul nu vedeam nicio problemă, în acest transport, să meargă în localitate pentru ca oamenii să se vaccineze. Astfel de solicitări practic nu au existat. Rog cetățenii să aibă grijă de sănătatea lor. Ceea ce am văzut ieri pe rețelele de socializare sâmbătă și duminică cu mare regret este lipsa condițiilor total în ceea ce privește procesul de vaccinare. Dacă vreți până la urmă, nici vacile așa nu sunt vaccinate. Rog cetățenii să aibă grijă de sănătatea lor”, a declarat Ion Ceban, pe o rețea de socializare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*