Ion Sturza: Rușii vor să se spele pe mâini de Transnistria și să pună toate datoriile curente și istorice pe Guvernul de la Chișinău, profitând de criza prețurilor, este altă poveste

FB! Ion Sturza:

De ce oare? Eu înțeleg asta: „Guvernul trebuie să aibă grijă de toți cetățenii Republicii Moldova în problema aprovizionării cu energie” (Natalia Gavrilița, PM) și salut călduros, dar totuși opresc gazul acasă pe timpul nopții.

Așa că…Ce ar însemna că guvernul să garanteze și să achite „necesarul” de gaze pentru regiunea separatistă? Din consumul curent atribuit statistic Republicii Moldova – aproximativ 2,3 miliarde metri cubi -, doar 1 miliard se consumă pe malul drept al Nistrului.

2/3 din consumul transnistrean revine la două întreprinderi – Centrala de la Cuciurgan și Uzina metalurgică de la Râbnița. De activitatea lor, inclusiv neplata gazului consumat către ruși depinde 80% din bugetul regiunii.

De ce ar trebui garantată, achitată și această cantitate? Moldova – sponsor umanitar?

Produc la centrală energia electrică? Păi, malul drept îl pot asigura de bine, de rău livrările din Ucraina și România. Centrala nu poate funcționa în siguranță decât cu patru unități de generare?

Păi, să vândă electricitatea ucrainenilor, dacă au din ce o produce. Cărbunele din rezervă ajunge pe trei luni? Cumpărăm cu drag în aceste luni energie la prețul pieței.

A, că rușii vor să se spele pe mâini de Transnistria (o spune chiar Putin în discuții mai private) și să pună tam-nisam toate datoriile curente și istorice pe Guvernul de la Chișinău, profitând de criza prețurilor, este altă poveste. Nu, fraților (mai mari)! Aceste probleme pot și vor fi discutate în condiții mai liniștite.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*