Irina Vlah se plânge că Maia Sandu a făcut pași neprietenoși, nu s-au întâlnit și a amăgit-o.

„Avem o problemă – lipsește dialogul cu Chișinăul. 10 luni de când a fost ales președintele din păcate nu am avut nicio întâlnire cu doamna președintă, de 10 luni nu am discutat nicio problemă. De 10 luni, eu, dar și locuitorii Găgăuziei, am văzut foarte mulți pași neprietenoși în raport cu locuitorii Găgăuziei.

Nu putem spune ce ne îngrijorează mai mult sau mai puțin. Primii pași neprietenoși au început din prima lună de când a fost aleasă președinta Maia Sandu. În primul rând nu a fost invitată la ceremonia de inaugurare conducerea autonomiei – un pas ce ne-a nedumerit, acolo au fost prezenți reprezentanții mai multor organizații non-guvernamentale.

Al doilea pas – excluderea din CSS, foarte straniu argument a fost adus, că ei vor lucra cu corupția. Al treilea pas neprietenos – Maia Sandu a venit în Găgăuzia, iar conducerea nici nu a fost informată. Maia Sandu este al treilea președinte cu care lucrez în mandatul meu.

Am aflat că vine președinta de la primari, care au primit invitații de la administrația președinției. Primarii s-au interesat dacă voi fi și eu la întâlnire, dar le-am spus că nu am fost invitată, iar mulți au spus că dacă eu nu am fost invitată, ei nu au ce căuta acolo.

Le-am explicat că noi respectăm președinția, iar dacă au venit cu invitații vom participa și am venit și eu, chiar dacă nu am fost invitată. Am salut-o, am felicitat-o și m-am interesat de ce s-a întâmplat că vine, iar conducerea nu este la curent.

Răspunsul cu care a venit a fost o minciună. A spus că nu ea organizează întâlnirea și că au invitat-o primarii, dar eu am văzut invitațiile venite de la administrația prezidențială. Această minciună directă m-a revoltat și pentru mine era neclar cum noi în calitate de conducători putem da un exemplu așa prost – când conducătorul minte cu nerușinare în fața camerei.

Au fost și alți pași neprietenoși din partea membrilor PAS. Noi urmărim totul și ne îngrijorează ceea ce se întâmplă. Nu vom ataca pe nimeni și nu ne vom comporta așa cum ei se comportă cu noi.

Liderul țării trebuie să-i unească pe toți și să lucreze cu toate regiunile și cu toți locuitorii țării și să nu îi împartă în ai noștri și ai voștri. Trebuie să mergem la dialog. Nu trebuie să alegem oamenii – oameni buni și nebuni și mai departe, așa atmosfera nu e prea bună în țara noastră”, a declarat Irina Vlah.

Sursa: unimedia.info

Scrie un comentariu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*