Jurnalistul ucrainean, Vitali Portnikov o sfătui pe Maia Sandu să facă UNIREA Moldovei cu România. Sunt pentru unitatea poporului român

Europa Liberă: Vă propun un joc al imaginației. Să vă închipuiți că v-ați mutat temporar în Moldova și ocupați un post important în guvern. Aveți legături cu Washingtonul, relații bune cu Berlinul, cu Bruxelles-ul, aveți un telefon pentru a suna la Kremlin. Și acum Vitali Portnikov are o sarcină: să soluționeze problema transnistreană. Aveți toate cărțile! Cum veți proceda?

Vitali Portnikov: O propunere grozavă. Dar, înainte de a-mi oferi vreo funcție în guvernul Republicii Moldova, ar fi trebuit să întrebați, în general, care sunt viziunile mele politice.

Europa Liberă: Sunteți, evident, în favoarea păcii…

Vitali Portnikov: Sunt pentru unitatea poporului român. Și cred că obiectul viitor al oricărui om politic din Republica Moldova este asigurarea unității poporului român, care a fost divizat ca urmare a ocupației sovietice a pământurilor românești. Și voi porni de la asta.

Europa Liberă: Sunteți, deci, unionist!

Vitali Portnikov: Sunt un realist.

Europa Liberă: Dar ce să facem atunci cu Transnistria?

Vitali Portnikov: Înțeleg foarte bine că statul se bazează pe identitate. Și înțeleg foarte bine că până când Republica Moldova nu își va rezolva problema identității, ea nu își va rezolva nici problemele teritoriale. Toate celelalte sunt doar un simulacru de statalitate, oricare ar fi intențiile din oficiile puterii.

Bineînțeles, dacă în urma acestui exercițiu imaginar aș ajunge într-o funcție de răspundere în Republica Moldova, ar trebui să țin cont de sentimentele publice, nu? Evident. Dar aș înțelege, totuși, de ce stau aici, de ce stau sub acest steag, de ce sunt sub steagul lui Ștefan cel Mare și nu sub vreun steag sovietic. Și aș reieși din aceasta.

Cât despre rezolvarea problemei transnistrene, mi-aș spune același lucru pe care l-aș rosti, fiind în orice birou din Kiev. Problema integrității teritoriale a țării mele, mi-aș spune, nu are nicio soluție atâta timp cât la Kremlin există oameni care încearcă să folosească conflictele teritoriale pentru a exercita presiune asupra țării mele. Aș spune asta la Chișinău, aș spune și la Kiev.

Mi-aș spune: „Această problemă nu are o soluție, orice aș face, orice aș întreprinde. Nu voi rezolva problema restabilirii integrității teritoriale a statului meu”. Singurul lucru pe care îl pot face este să mă asigur că statul meu va fi pregătit în momentul în care se va ivi o posibilitate geopolitică, când în Rusia se va schimba puterea, când va veni o criză politică și economică serioasă în Rusia, când Rusia nu va mai avea timp pentru teritoriile ocupate și anexate. Trebuie să fiu pregătit, țara mea trebuie să fie pregătită, chiar dacă nu voi fi în acel moment în fruntea statului, iar în locul meu va fi un alt portret atârnat în biroul noului președinte al Republicii Moldova sau al președintelui Ucrainei. Va trebui să știu că am pregătit toate posibilitățile de restabilire a integrității teritoriale. Voi ști cum să fac aceasta. Știu cum să o fac pentru Ucraina, știu cum să o fac pentru Moldova.

Și apropo, există rețete foarte asemănătoare pentru ambele țări. Prima prioritate este consolidarea capacității de apărare a țării. A doua prioritate este participarea activă a țării la sistemele de securitate ale lumii civilizate. Pentru Ucraina aceasta este, fără îndoială, dorința de aderare la NATO și tranziția forțelor armate la standardele NATO. Pentru Moldova, ținând cont de neutralitatea ei, aceasta înseamnă întărirea legăturilor cu statele vecine membre ale NATO și un sistem de tratate care ar face posibilă consolidarea forțelor armate moldovenești și, în cazul unei șanse geopolitice, nu ar crea niciun impediment pentru restabilirea integrității teritoriale, astfel încât teritoriul să poată fi returnat fără război, însăși prin înțelegerea părții, care a rămas fără patronul său la Moscova, că este inutil să se opună.

Al treilea moment, pe care l-aș asigura în mod evident, ar fi dialogul cu populația de pe teritoriul ocupat. Mereu spun că cetățenii Republicii Moldova care se află pe teritoriul Transnistriei, precum și cetățenii Ucrainei, care se află în Donbass și Crimeea, ar trebui tratați ca ostatici ai invadatorilor.

Dacă nu ne putem întoarce teritoriile, care se află acum sub presiunea și controlul destul de serios al conducerii șovine ruse, atunci trebuie să înțelegem că trebuie să ne întoarcem populația, trebuie să facem tot posibilul pentru a ne asigura că majoritatea populației se deplasează pe teritoriul liber. Trebuie să creăm condiții pentru strămutare, pentru studiu, pentru muncă. Trebuie să explicăm clar oamenilor care locuiesc pe teritoriile ocupate că acolo nu există o perspectivă de viață pentru ei – și acest lucru este, de asemenea, foarte important.

Mai bine vom dezvolta aceste teritorii după eliberarea lor de sub ocupanți, decât să ne prefacem că putem returna aceste teritorii imediat. Mai ales că experiența voastră – experiența celor treizeci de ani de ocupație – arată că nu se poate vorbi de vreo revenire imediată! Acesta este, de asemenea, un punct foarte important.

Ei bine, la fel de importante sunt garanțiile. Trebuie – și aceasta se referă, desigur, atât la Moldova, cât și la Ucraina – să-i ajutăm pe românii care locuiesc pe teritoriul Transnistriei să rămână români, pentru că Moldova este un spațiu de refugiu pentru partea românească a populației. Poporul român nu are alt stat decât România și Moldova.

Și trebuie să declarăm, în același timp, disponibilitatea noastră de a asigura drepturile minorităților naționale care locuiesc atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și pe teritoriul ocupat de Rusia. În primul rând, vorbim despre ucraineni, ruși, bulgari, găgăuzi, desigur, dacă ei locuiesc pe teritoriul Transnistriei și așa mai departe. Adică, Moldova ar trebui să devină un model de apărare a drepturilor naționale, culturale și istorice ale poporului român – cu respectarea drepturilor minorităților naționale, care împreună cu poporul român din Moldova ar trebui să mai construiască un – dacă nu doriți să construiți un singur – stat român. Și acesta ar trebui să fie un punct absolut evident.

Același lucru este valabil și pentru teritoriile ocupate de ruși din Donbasul ucrainean și din Crimeea, unde limba ucraineană este persecutată, unde popoarele tătare din Crimeea și alte popoare indigene ale peninsulei sunt persecutate și ele. Apropo, sunt create probleme serioase pentru identitatea și pentru dezvoltarea populației ucrainene din Crimeea – și acest lucru trebuie înțeles. Prin urmare, aceste momente importante, de natură umanitară, legate de identitate ar trebui să se afle în prim plan în ceea ce privește strategia noastră de întoarcere a teritoriilor.

Nu trebuie să venim într-un spațiu vid. Trebuie să venim la oamenii ale căror drepturi la dezvoltare națională, culturală și personală le protejăm, în ciuda ocupării teritoriului de către un stat cu parametri de valori complet diferite, care, până la urmă, apără toate acelea cu care luptăm noi în încercarea noastră de a crea democrații europene cu guverne incluzive.

Europa Liberă: În ultima lună și jumătate sau două, ici și colo, am auzit niște aluzii destul de precaute ale unor politologi precum că asistăm la formarea unui nou format, scuzați-mi tautologia, a formatului „2+2”: România – Polonia și Moldova – Ucraina. Este aceasta ceva real sau e o fantezie?

Vitali Portnikov: Care este scopul acestor formate?

Europa Liberă: Ei bine, să fim prieteni, să rezolvăm împreună problemele comune: pe de o parte, Occidentul european, pe de altă parte – dezvoltarea relațiilor dintre Kiev și Chișinău.

Vitali Portnikov: Aș zice așa: mi se pare că dezvoltarea relațiilor dintre Ucraina și Polonia, pe de o parte, și Moldova și România, pe de altă parte, dacă luăm astfel acest format „2+2”, este un răspuns absolut firesc la provocările care există în regiune. Pentru că am spus foarte des și voi repeta acum că lipsa unor relații serioase a Ucrainei cu România, o mare țară europeană, este una dintre cele mai mari omisiuni în politica externă a statului nostru din ultimele decenii.

Uimitor este că noi, realmente, nu observăm și nu cunoaștem România, iar România nu ne cunoaște și nu ne observă. Pentru mine aceasta a fost întotdeauna ceva foarte ciudat. A fost întotdeauna ciudat pentru mine că politicienii ucraineni, chiar înainte de 2014, când aveau nevoie să arate cum se luptă statul lor împotriva cuiva cu o atitudine ostilă, au încercat întotdeauna să nu observe Moscova, pentru că nu este avantajos, iar acest lucru poate enerva o parte a populației și, în general, este înfricoșător. Dar ei au ales întotdeauna confruntarea cu România ca dovadă a patriotismului lor.

Prin urmare, da, dacă Ucraina va dezvolta relații bune cu Moldova, iar Moldova va deveni un fel de verigă de legătură între Kiev și București – acesta ar fi un format excelent pentru dezvoltarea relațiilor, fără nicio îndoială! De aceea spun mereu că Ucraina și România au un interes geopolitic comun – Republica Moldova ca un stat democratic și stabil, care și-a restabilit integritatea teritorială.

Aceasta este o țară vecină pentru statele noastre. România este o țară care înțelege că în Republica Moldova trăiește o mare populație etnică română, care, momentan, reprezintă temelia statalității Republicii Moldova; un fundament istoric, aș spune.

Pentru Ucraina este foarte important ca în timpul reunificării teritoriului Republicii Moldova să fie respectate drepturile populației ucrainene din regiune. Și acesta este, de asemenea, un moment sensibil care ne-ar putea ajuta să găsim un limbaj comun în întregul spectru al relațiilor. Și în ceea ce privește drepturile minorității române din Ucraina, și în ceea ce privește drepturile minorității ucrainene din Moldova și România. Toate acestea sunt subiecte serioase pentru dialog.

Acum, în privința Poloniei. Polonia a prezentat întotdeauna dovezi că are un interes aparte pentru Republica Moldova. Îmi amintesc bine că atunci când Donald Tusk, actualul lider al opoziției poloneze, era șef al guvernului polonez, Varșovia a inițiat desfășurarea forului Europa-Moldova la Chișinău, unde a venit conducerea Republicii Polone. De aceea, în principiu, Polonia are un potențial pentru legături independente atât cu România, cât și cu Moldova. Nu cred că are nevoie de noi aici în calitate de mediatori. Dar, cu toate acestea, dacă vorbim despre situația că noi și Polonia putem avea un interes comun – dezvoltarea relațiilor cu România și Moldova, atunci există aici și o platformă pentru dialog, deși trebuie să recunoaștem că în ultimii ani nu am avut relații foarte simple cu Varșovia și care nu sunt deloc ideale.

Sursa. Europa Liberă

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*