Maia Sandu: 13 noiembrie – ziua înverzirii plaiului. Vino și tu să sădești un copac

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, îndeamnă cetățenii să sădească un copac pentru a înverzi plaiul.

13 noiembrie este ziua înverzirii plaiului.

Fondul forestier al Moldovei, şi aşa sărac în comparaţie cu alte ţări, se micşorează în continuare. În Republica Moldova se taie câte trei hectare de pădure la fiecare oră, arată datele Biroului Naţional de Statistică (BNS), iar zilnic în ţara noastră se defrişează 73 de hectare forestiere. Potrivit Agenţiei „Moldsilva”, mai puţin de 13% din suprafaţa totală a Moldovei este acoperită cu păduri.

Cel mai ridicat grad de împădurire o are zona de centru, unde sunt concentrate aproximativ 60 la sută dintre păduri. În zona de nord, gradul de împădurire este de circa şapte la sută, iar la sud situația este aproximativ la fel. Doar în 2019, din pădurile din Soroca au fost defrişaţi ilegal aproape 50 de metri cubi de lemn. Iar în Autonomia Găgăuză, pădurile ocupă doar 7% din teritoriu. Pentru a extinde teritoriul înverzit, autorităţile planifică să sădească 100 de hectare de pădure.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*