
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a anunțat că începând de astăzi sistemul de justiție are toate instrumentele necesare pentru a confisca averile obținute prin activități ilegale, de corupție. Începând cu ziua de astăzi justiția din Moldova nu va mai putea da vină pe legislație.
Maia Sandu: De astăzi, sistemul de justiție are toate instrumentele necesare pentru a-i penaliza pe cei care s-au îmbogățit din activități ilegale. Curtea Constituțională a publicat azi hotărârea sa din 10 martie 2022, prin care admite o procedură simplificată a confiscării averii nejustificate.
De acum încolo, confiscarea averii poate avea loc inclusiv dacă persoana în raport cu care există suspiciuni că deține averi ilicite nu va putea justifica proveniența legală a bunurilor. Curtea Constituțională a stabilit că acest lucru este posibil în cadrul actualelor prevederi ale Constituției, nefiind necesară modificarea Legii Supreme.
CC a confirmat, astfel, alinierea sistemului constituțional național la standardele europene privind combaterea corupției mari, a spălării banilor și a îmbogățirii ilicite. Justiția moldovenească nu mai poate da vina pe obstacolele legislative și este obligată să demonstreze rezultate reale în confiscarea averilor agonisite ilegal.
Lasă un răspuns