Maia Sandu, a restituit astăzi Parlamentului Legea care prevedea mărirea salariului brut de 80 de mii de lei

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a restituit astăzi Parlamentului Legea nr. 204 din 6 decembrie 2021 cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022. Șefa statului a luat această decizie pe motiv că legea include un amendament, cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale, pentru care nu există avizul pozitiv al Guvernului.

Olesea Stamate a propus majorarea salariului pentru judecătorii Curții Constituționale până la 80 mii lei brut.

Astfel, judecătorii CC vor primi un salariu brut de 80 de mii de lei, aproximativ (60 de mii, net, n.r.). CC este de fapt fundamentul unui stat de drept. Dacă noi nu le oferim salarii cât de cât decente judecătorilor CC, tentațiile sau riscurile de corupție sunt extrem de mari. Noi vrem ca ei în continuare să ia decizii strict în baza Constituției și legislației, dar pentru asta trebuie să-i motivăm și noi un pic. Salariile din țara noastră la judecătorii CC sunt cele mai mici din Europa”, a punctat Stamate.

Pune Like / Distribuie Știrea

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*