Maia Sandu: Avem la conducerea țării oameni care sunt cinstiți, care nu fură. Asta nu înseamnă că nu mai avem corupție

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a declarat că cetățenii au reușit să înlăture clasa politică coruptă în 2021. Cetățenii au reușit să schimbe fața clasei politice. Astăzi, după tare multă vreme avem la conducerea țării oameni care sunt cinstiți care nu fură, a declarat la Secretele Puterii de la Jurnal TV, președinta Maia Sandu.

.Eu am creat condiții, iar cetățenii au reușit să alunge din clasa politică, de la putere tare mulți politicieni corupți. Aceasta cred că este o realizare importantă a noastră, nu zic că a mea. Cetățenii au reușit să schimbe fața clasei politice. Astăzi, după tare multă vreme avem la conducerea țării oameni care sunt cinstiți care nu fură. Asta nu înseamnă că nu mai avem corupție, dar înseamnă că această corupție nu mai este tolerată, programată, protejată de conducerea țării, așa cum s-a întâmplat, din păcate, foarte mulți ani. Am creat aceste condiții ca să avem un Guvern care să înceapă să lucreze pentru rezolvarea problemele cetățenilor, ca să avem un Parlament unde este voință politică, să lupte cu corupția, să se reformeze justiția. Suntem încă la început de cale pentru a construi. Am făcut ordine la nivelul politicii centrale, autorităților centrale Acuma trebuie să facem ordine la toate nivelurile și să construim.

Mi-am dorit să avansăm mai repede pe reforma justiției. Speram ca până la sfârșitul acestui an să avem în aplicarea Legea cu privire la evaluarea externă extraordinară a judecătorilor și procurorilor. Acum este clar că această lege va fi aprobată în următoarele două, trei luni, mai bine zis parlamentul, eu doar urmează să o semnez această lege dar până la urmă parlamentul este cel care trebuie să o aprobe. Se discută în continuare cu Comisia de la Veneția și Consiliul Europei, nu ne putem mișca chiar așa de repede. Pe lupta împotriva corupției mi-aș fi dorit să ne mișcăm mai repede, dar în același timp ca să nu discredităm aceste procese trebuie să respectăm legea, procedurile, să fim foarte riguroși, a declarat șefa statului.

Pune Like / Distribuie Știrea

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*