Maia Sandu: Cetățenilor țării le este închisă în nas ușa secției de vot. Unii membri CEC le este frică să-și piardă imunitatea în fața justiției,

Președinta Maia Sandu, scris pe o rețea de socializare suplinirea de către CEC cu doar 10 secții de votare este ineficientă. Forțele politice care influențează membrii CEC se tem de justiție și pierderea imunității.
Cetățenilor țării le se închide ușa secției în nas, iar membrii CEC care admit așa situații trebuie să răspundă în fața legii.

Decizia de azi a CEC de suplimentare a secțiilor de vot din străinătate de la 139 la 146, este una formală și insuficientă. Sunt cel puțin 10 secții de vot în Europa în care s-au terminat buletinele de vot la ultimul scrutin și mii de cetățeni au fost privați de dreptul de a-și exprima votul. Aceste regiuni, cu concentrare mare de cetățeni moldoveni, nu au fost abordate cu toată seriozitatea în proiectul votat azi.

CEC nu este un for politic, iar deciziile acestei instituții trebuie să fie tehnice, neutre și profesioniste și să asigure exercitarea dreptului de vot de fiecare cetățean. Forțele politice care influențează unii membri ai CEC se opun democrației prin toate mijloacele și se tem de voința cetățenilor din frica de a pierde puterea și imunitatea în fața justiției. Situația în care cetățenilor țării le este închisă în nas ușa secției de vot, din cauza epuizării buletinelor de vot, este un maxim eșec al Comisiei Electorale Centrale. Repetarea unei situații similare și în acest an va însemna că membrii CEC își folosesc mandatul pentru a influența intenționat mersul alegerilor. Membrii CEC care admit și creează artificial aceste situații trebuie să poarte răspundere în fața legii.

În democrație e important ca fiecare cetățean să își exprime votul, iar statul nu are dreptul să pună interese înguste politice de-asupra valorilor democratice.

Pune un Like / Distribuie Știrea

Scrie un comentariu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*