Maia Sandu: Eu cred că R. Moldova trebuie să devină membră a Uniunii Europene, până la sfârșitul acestui deceniu. Eu știu că moldovenii pot și, dacă pot moldovenii

Președinta Maia Sandu, a acordat un interviu scurt lui Alex Gurdila. A fost întrebată dacă este adevărat sau nu ce spun unele voci că Republica Moldova nu a meritat statul de țară candidată la Uniunea Europeană, dar a fost obținut datorită situației din Ucraina. Președinta Maia Sandu a venit cu următorul răspuns:

Maia Sandu: Este adevărat că Uniunea Europeană, statele membre ale Uniunii Europene și-au revăzut politica în raport cu extinderea Uniunii Europene, inclusiv din cauza acestei tragedii care se numește agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Dar este la fel de adevărat că noi cu toții aici am muncit pentru că această oportunitate să se materializeze și să obținem statul de țară candidată.

În primul rând, aici vreau să apreciez efortul moldovenilor, pentru că ei au demonstrat generozitate, primind refugiații din Ucraina și, prin asta, și prin asta au demonstrat Uniunii Europene că suntem europeni, că împărtășesc valorile europene.

Și, da, conducerea Republicii Moldova a făcut tot ce a trebuit să facă pentru ca să obținem votul fiecărui stat membru al Uniunii Europene pentru această decizie.

Alex Gurdila: Oamenii vor în Uniunea Europeană dar multora li se pare că este un vis imposibil de realizat și că o să dureze la nesfârșit. Dumneavoastră ce credeți?

Maia Sandu: Republica Moldova va fi membră a Uniunii Europene. Și eu cred că Republica Moldova trebuie să devină membră a Uniunii Europene în următorii ani, până la sfârșitul acestui deceniu.

Acum, acest lucru se poate întâmpla doar dacă punem cu toții umărul, dacă vom munci cu toții, fiecare la locul lui, pentru ca această aspirație a noastră să devină realitate.

Uniunea Europeană este, în primul rând un proiect de pace. Uniunea Europeană a fost creată după al Doilea Război Mondial pentru a nu mai permite războaie între țările membre. Și am văzut că este un proiect de pace. Uniunea Europeană este un proiect al libertății și democrației și asta înseamnă să creezi un stat în care este prețuită și protejată viața fiecărui cetățean.

Uniunea Europeană este despre prosperitate și cunoaștem cu toții care sunt standardele de viață, care este nivelul de trai al oamenilor din țările Uniunii Europene. Exact asta ne dorim și noi pentru Republica Moldova. Ne dorim ca cetățenii Republicii Moldova să poată să trăiască fericiți, și bună stare, aici acasă.

Întrebata dacă Moldova poate ca țară, șefa statului a răspuns:

Maia Sandu: Eu știu că moldovenii pot și, dacă pot moldovenii, înseamnă că și Moldova poate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*