Maia Sandu! Lansăm reabilitarea energetică a clădirilor și Proiectul ” Drumuri Bune IV”, 150 km vor fi modernizați

Președintă Republicii Moldova, Maia Sandu împreună cu Nicu Popesc se află la Bruxeles, unde s-a semnat proiecte mari de dezvoltarea Moldovei. În premieră va fi lansat un program de reabilitarea energetică a clădirilor, în special grădinițe, școli, spitale și lansarea proiectului ”Drumuri Bune IV”. Pentru relizarea proiectelor a fost contractat un împrumut de 30 milioane de euro de la BEI și BERD.

Maia Sandu: Am luat parte astăzi la ceremonia de semnare a unor documente importante pentru Republica Moldova și cetățenii noștri, alături de Katarína Mathernová, Director general adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere la Comisia Europeană.

Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a semnat cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ai Băncii Europene de Investiții acordurile pentru implementarea proiectului „Eficiența energetică a Republicii Moldova”.

🔹 Lansăm un program național de reabilitare energetică a clădirilor din toată țara, cu accent pe clădirile cu destinație socială.

🔹 Beneficiare sunt instituțiile publice de importanță națională, precum spitalele republicane, și cele de importanță locală și municipală – grădinițe, școli, spitale municipale și raionale.

🔹 Doar prin reabilitarea instituțiilor spitalicești, anual, vor avea parte de servicii mai bune peste 250.000 de pacienți, iar statul va economisi cel puțin 5,2 milioane de euro.

🔹 Proiectul presupune acordarea a două împrumuturi de câte 30 de milioane de euro de la BEI și BERD, și a unui grant de 2,8 milioane de la Platforma de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene și de la Fondul fiduciar de asistență tehnică pentru țările PaE.

De asemenea, a fost semnată Scrisoarea de intenție privind disponibilitatea BEI de a acorda un împrumut de până la 150 de milioane de euro pentru Proiectul „Moldova Drumuri IV”. Din acești bani vor fi reabilitate, modernizate și extinse peste 150 de kilometri de drumuri prioritare în toată țara, iar o infrastructură rutieră modernă înseamnă beneficii în plus pentru oameni și economie.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*