Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Ambasadorul F. Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. au fost abordate probleme din domeniile energetic și economic

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov. Oficialii au făcut un schimb de păreri despre cele mai importante subiecte de pe agenda bilaterală dintre cele două țări.

În cadrul discuției au fost abordate probleme din domeniile energetic și economic. În același timp, șefa statului a apreciat progresul atins în negocierile pe acordul privind protecția socială a cetățenilor Republicii Moldova care trăiesc sau lucrează în Federația Rusă, menționând importanța semnării cât mai urgente a acestui document. La fel, doamna Maia Sandu a salutat disponibilitatea părții ruse de a contribui la reconstrucția a două instituții de cultură din țara noastră.

Președinta Maia Sandu a reiterat interesul autorităților de la Chișinău de a avansa în dialogul pe subiectul distrugerii munițiilor stocate în depozitul de la Cobasna din stânga Nistrului. Iar în ceea ce privește contextul regional, ea și-a exprimat speranța că va fi identificată o soluție pașnică și că dialogul va conduce la de-escaladarea situației.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*