Maia Sandu: Se spune că, atunci când armele vorbesc, muzele tac. Însă atunci când muzele tac, înflorește răul și întunericul – și nu trebuie să admitem acest lucru. Laureații de azi, prin munca și talentul lor, ne aduc lumina artei și a binelui.

Președinta Maia Sandu a înmânat astăzi Medalia ”Mihai Eminescu” oamenilor de cultură care ne aduc lumină prin creațiile lor.

Maia Sandu: I-am salutat astăzi pe oamenii de cultură cărora la 15 ianuarie, de Ziua Națională a Culturii, le-am acordat Medalia „Mihai Eminescu” și diverse titluri onorifice. Le-am înmânat distincțiile pe care le merită cu prisosință și le-am dorit tuturor pace.

Se spune că, atunci când armele vorbesc, muzele tac. Însă atunci când muzele tac, înflorește răul și întunericul – și nu trebuie să admitem acest lucru. Laureații de azi, prin munca și talentul lor, ne aduc lumina artei și a binelui.

Fiecare dintre ei – fie că sunt regizori, actori, jurnaliști, bibliotecari, muzicieni sau pictori – sunt arhitecții sufletului poporului nostru. De vocile lor, de penițele sau arcușurile lor depinde ce formă și ce lumină va avea acest suflet.

Îi felicit pe toți laureații și îmi exprim, încă o dată, admirația pentru talentul lor și pentru stoicismul și curajul de a face artă de calitate. Atât la Chișinău, Bălți, Cahul, Drochia, Telenești și Nisporeni, cât și la Viena sau Copenhaga. Împreună facem Moldova mai demnă, mai frumoasă, mai înțeleaptă și mai plină de viitor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*