Natalia Gavrilița la Berlin: Pentru a încheia agresiunea împotriva civililor din Ucraina, este necesară încetarea războiului nejustificat, făcând apel la dialog și negocieri pașnice între părți

Prim-ministra Natalia Gavrilița sa întâlnit la Berlin cu Nancy Faeser, Ministrul Federal al Afacerilor Interne German unde au discutat despre relațiile moldo-germane, combaterea trecerilor frauduloase la frontiera moldo-ucraineană, încetarea războiului declanșat de Federația Rusă în Ucraina, cooperarea în domeniul gestionării frontierelor între polițiștii de frontieră moldoveni, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex).

Natalia Gavrilița: În cadrul vizitei la Berlin, însoțită de ministra Afacerilor Interne Ana Revenco, am avut o întrevedere cu Nancy Faeser, Ministrul Federal al Afacerilor Interne. Subiectul central al discuțiilor a vizat situația regională generată de războiul din Ucraina și consecințele apărute pentru Republica Moldova, având în vedere că țara noastră a înregistrat cea mai înaltă rată de refugiați ucraineni în raport cu numărul de populație.

Am menționat că securitatea regională este grav afectată, iar pentru a încheia agresiunea împotriva civililor din Ucraina, este necesară încetarea războiului nejustificat, făcând apel la dialog și negocieri pașnice între părți. Totodată, am exprimat susținerea deplină pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.

Discuțiile au vizat și acțiunile ce trebuiesc întreprinse pentru a crește reziliența Republicii Moldova în domeniul securității cibernetice și dezinformării. În contextul crizei umanitare provocate în regiune, am discutat modalitățile de cooperare între Republica Moldova și Germania cu privire la fortificarea capacităților instituționale ale structurilor de ordine.

Avem nevoie de consolidarea funcționalității MAI-ului astfel ca fie asigurată ordinea publică și combaterea trecerilor frauduloase la frontiera moldo-ucraineană. În acest context, am salutat semnarea acordului între Moldova și Uniunea Europeană privind cooperarea în domeniul gestionării frontierelor între polițiștii de frontieră moldoveni, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*