Raportul PAS de o 100 de zile. Verificarea de către ANI a averilor și cheltuielilor rudelor demnitarilor. Pensia 2000 lei. Indemnizația direct pe card

Partidul Acțiune și Solidaritate a prezentat astăzi într-o conferință de presă rezultatele primelor 100 de zile. Acestea sunt cele mai importante legi pe care le-au aprobat:

Președintele fracțiunii PAS, Mihai Popșoi, alături de deputații Dumitru Alaiba, Doina Gherman, Dan Perciun și Olesea Stamate au făcut o retrospectivă a primelor 100 de zile de activitate în Parlament și au prezentat cele mai importante legi votate de fracțiunea PAS. 

„Fracțiunea PAS a primit în scrutinul din vară un sprijin colosal. Această încredere se reflectă și în așteptările cât se poate de mari față de PAS și deputații PAS. Am făcut angajamente majore și depunem eforturi susținute pentru a îndeplini aceste angajamente”, a declarat Mihai Popșoi. 

Din cele 95 de proiecte de legi, 52 au fost deja adoptate. 

Cele mai importante 10 proiecte de legi votate de Parlament: 

1. Modificarea Legii cu privire la Procuratură

A fost introdus un mecanism de evaluare a performanțelor procurorului general și s-a dispus revocarea acestuia din funcție în cazul în care se constată calificativul „nesatisfăcător” urmare a efectuării evaluării performanțelor. Evaluarea performanțelor Procurorului General se va efectua de o comisie specială, în baza unui Regulament. Consiliul Superior al Procurorilor va examina raportul comisiei de evaluare a performanțelor Procurorului General. În rezultatul examinării și adoptării hotărârii privind acordarea calificativului „nesatisfăcător”, CSP va propune Președintelui Republicii Moldova eliberarea din funcție.

Republica Moldova acum, mai mult ca niciodată are nevoie de un procuror competent, care să lupte cu corupția și să nu apere interesele obscure ale unor indivizi, care prin diferite scheme au furat din buzunarul cetățenilor și au rămas nepedepsiți. Fracțiunea parlamentară a PAS va vota toate proiectele de legi care vor contribui la curățarea sistemului de drept din Republica Moldova. 

2. Modificarea Constituțieicare vine să fortifice independența sistemului judecătoresc

Proiectul va asigura stabilitatea mandatului și inamovibilitatea judecătorilor, precum și garantarea independenței autorității judecătorești. Printre cele mai esențiale modificări se numără: eliminarea termenului inițial de numire de 5 ani a judecătorilor; clarificarea aspectului de imunitate a judecătorilor, astfel încât judecătorii să beneficieze doar de imunitate funcțională; unificarea procedurii de numire – toți judecătorii vor fi numiți de Președintele țării la propunerea CSM; consolidarea CSM, prin excluderea membrilor din oficiu, dar și a oferirii posibilității unui spectru mai larg de profesioniști să devină membri ai acestui organ. 

Având noile instrumente pentru independență în mână, CSM și corpul judecătoresc trebuie să dea dovadă de responsabilitate în fața cetățenilor, să respecte cu strictețe legislația, să protejeze drepturile și interesele legitime ale acestora. 

3. Stoparea acaparării bunurilor de importanță strategică de către hoți și corupți

Este vorba despre Legea privind mecanismul de examinare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului. Acesta este unul din cele 10 angajamente PAS asumate pentru primele 3 luni de guvernare. Legea are obiectivul să protejeze infrastructura și sectoarele strategice ale economiei de interese obscure, offshore-uri, bani murdari, crimă organizată. 

Sectoarele de securitate și importanță strategică trebuie protejate de interese corupte. Ne dorim să curățăm drumul pentru investitori integri, să oferim spațiu de dezvoltare banilor curați.

4. Averile și cheltuielile demnitarilor, dar și a rudelor vor fi verificate mai strict de către Agenția Națională de Integritate.

Bunurile deținute vor fi declarate la valoarea de piață la momentul achiziționării, precum și serviciile, dacă valoarea acestora depășește 10 salarii medii pe economie. Mai mult, vor fi verificate nu doar veniturile dobândite pe parcursul exercitării mandatului sau funcției, raportat la situația averilor deținute, dar și cheltuielile realizate. În acest sens, demnitarii trebuie să declare și serviciile, valoarea cărora depășește zece salarii medii pe economie. De asemenea, a fost extins controlul averii și intereselor personale asupra soțului/soției, părinților/socrilor și copiilor persoanei supuse controlului. Mai mult, controlul ar putea fi extins și asupra donatorilor.

5. Digitalizarea economiei: antreprenorii nu vor mai trebui să stea în rânduri după acte.

Antreprenorii nu vor mai fi obligați să se prezinte fizic la Agenția Servicii Publice, iar înregistrarea și modificarea documentelor va fi posibilă cu utilizarea semnăturii electronice. Contractele de muncă vor putea fi semnate electronic, nu doar în cazul muncii la distanță, dar și în celelalte cazuri. De asemenea, vor fi recunoscute semnăturile electronice avansate calificate de Uniunea Europeană, care ar permite investitorilor existenți să semneze documente în Republica Moldova și să prezinte documente din statele UE și se va exclude obligația de notificare și autorizare a actelor la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. 

6. Anularea Secretului offshore

Proiectul conține modificări la Legea privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice și a întreprinzătorilor individuali. Astfel, lista beneficiarilor efectivi a tuturor companiilor cu fondatori în jurisdicții netransparente va fi publică. Inițiativa va contribui la prevenirea corupției și a evaziunii fiscale, prin promovarea transparenței în societate. În Republica Moldova sunt înregistrate 500 de companii care vor fi afectate de această prevedere.

În ultimii ani țara noastră a văzut mai multe crime care au fost facilitate de „secretul offshore”: multiple atacuri raider, finanțarea ilegală a cel puțin unui partid politic, furtul unui miliard de dolari SUA din rezervele Băncii Naționale a Moldovei, spălarea a 22 miliarde dolari SUA din Federația Rusă, prin Moldova, spre jurisdicții din țări UE. Aceste ilegalități nu mai pot continua. 

7. Majorarea pensiei minima la 2000 de lei. Majorarea salariilor cu 57% pentru personalul administrativ gospodăresc din cadrul instituțiilor medico-sanitare, dar și alocații mai mari cu 50% pentru unele categorii sociale. 

De la 1 octombrie 2021 cuantumul pensiei minime pentru limită de vârstă s-a majorat la 2000 de lei. 

De asemenea, pentru a susține personalul administrativ din cadrul instituțiilor medico-sanitare au fost majorate salariile după cum urmează:

-muncitorii necalificați beneficiază de o majorare a salariului de la 2470 lei la 3840 lei; -muncitorii calificați beneficiază de o majorare a salariului de la 3240 la 5040 lei;

Salariul specialiștilor cu studii superioare, încadrați în aceste instituții a fost majorat de la 5850 lei la 9090 lei. Personalul antrenat în acordarea asistenței medicale pacienților infectați cu noul tip de Coronavirus beneficiază de un supliment la salariu.

În același timp, au fost majorate cu 50% alocațiile pentru participanții la Războiul II Mondial, veteranii războiului din Afganistan, participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și pentru cei care au luptat pentru integritate R. Moldova în 1992. 

8. Persoanele care au datorii nu vor putea fi evacuați din casă pe timp de iarnă. 

Potrivit proiectului, datornicii nu vor putea fi evacuați din casă pe timp de iarnă, dacă aceasta este unica locuință, iar valoarea datoriei nu depășește 12 salarii medii pe economie. La fel, va fi interzisă evacuarea pe timpul rece al anului, dacă debitorul nu are o altă locuință în proprietate. De asemenea, nu vor putea fi evacuați în timpul declarării stării de urgență, precum și în cazul declarării stării de urgență în sănătate publică. 

9. Consiliul Audiovizualului şi Instituţia Publică Compania „Teleradio-Moldova” au revenit sub control parlamentar. 

Până în anul 2019, Compania „Teleradio-Moldova” a fost sub control public prin autoritatea fondatorului său – Parlamentul. Pe timpul lui Plahotniuc, Instituţia Publică Compania TeleRadio Moldova (IPTM) a fost trecută sub controlul Consiliului Audiovizualului numit pe criterii politice, ceea ce NU a dus la depolitizarea instituţiei, dar din contra, aservirii ei complete de către clanurile oligarhice. Prin modificările la Codul Serviciilor Media Audiovizuale (CSMA), Parlamentul va putea evalua activitatea difuzorului public național, dar și a Consiliului Audiovizualului și, în cazul în care se va constata că ele nu vor acţiona în interes public, conducerea acestor instituții va putea fi demisă. De ex, în România, o asemenea practică există de mai mulţi ani. 

10. Parlamentul a ratificat Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. 

Prin ratificarea Convenției, Republica Moldova s-a angajat ca violenţa împotriva femeilor să fie pedepsită în mod corespunzător, să fie alocate resurse pentru asigurarea funcţionalităţii centrelor de criză pentru victimele violenței, să fie create adăposturi pentru victimele violenţei și să ofere servicii de consiliere psihologică şi juridică. Este un instrument indispensabil al sistemului de ocrotire a drepturilor omului. Moldova a devenit, astfel, al 35-lea stat membru al Consiliului Europei (din 47) care ratifică Convenția de la Istanbul. 

Odată cu implementarea prevederilor convenţiei, va începe o nouă etapă în combaterea violenţei împotriva femeilor şi fetelor şi anume cea de toleranţă zero pentru orice formă de violenţă. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*