SA „Moldovagaz” scrie că există riscul ca în următoarea perioadă să fie întreruptă aprovizionarea cu gaze naturale, iar întreprinderea împreună cu Guvernul, lucrează pentru a preveni o astfel de situație.

SA „Moldovagaz” a venit cu o notă informativă în care scrie că există riscul ca în următoarea perioadă să fie întreruptă aprovizionarea cu gaze naturale, iar întreprinderea împreună cu Guvernul, lucrează pentru a preveni o astfel de situație.

Potrivit reprezentanților întreprinderii, în prezent se desfășoară negocieri privind  acordarea unui împrumut comercial pe termen scurt pentru plata unei părți din consumul curent în luna ianuarie către SAP „Gazprom” cu instituții bancare cheie din țară.

 Negocierile privind acordarea unui împrumut comercial pe termen scurt pentru plata unei părți din consumul curent în luna ianuarie către SAP „Gazprom” sunt în curs de desfășurare cu instituții bancare cheie din țară;

– Dificultățile existente în acordarea unui astfel de credit sunt de natură tehnică, fiind determinate de situația financiară actuală a SA „Moldovagaz””, inclusiv o datorie istorică mare față de SAP „Gazprom”;

– Într-adevăr există riscul întreruperii aprovizionării cu gaze naturale, iar „Moldovagaz”, împreună cu Guvernul, lucrează pentru a preveni o astfel de situație;

– Condițiile contractuale de plată pentru gazul furnizat nu s-au modificat de la semnarea documentului în 2007, iar practica de plată a livrărilor, aplicată în cazul Republicii Moldova, este larg răspândită;

– La începutul săptămânii viitoare va avea loc o ședință a Consiliului de observatori al întreprinderii, care va analiza problema plăților curente pentru livrările de gaze naturale cu adoptarea deciziilor corespunzătoare;

– SA „Moldovagaz” a venit cu un set de propuneri, inclusiv rambursarea TVA și alte instrumente financiare, iar adoptarea acestor măsuri va contribui în mod semnificativ la depășirea situației create.

La începutul săptămânii viitoare va avea loc o ședință a Consiliului de observatori al întreprinderii, care va analiza problema plăților curente pentru livrările de gaze naturale cu adoptarea deciziilor corespunzătoare.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*