
Mariana Rață!
Urmare a atacurilor orchestrate din ultimele zile îmi este deja clar că scopul lor este de a mă intimida pentru investigațiile pe care le-am realizat și cele pe care urmează să le realizez. Anunț pe această cale că, indiferent de tacticile și metodele pe care le aplică diferiți actori pentru a mă demoraliza, voi continua să îmi fac munca onest și corect. Legat de cererea de judecată a controversatului Veaceslav Platon, îl așteptăm să revină în Republica Moldova și să participe la ședințele de judecată, a scris jurnalista pe facebook.
Veasceslav Platon: Postare 1!
Dragă Mariana! Văd că ți-ai ieșit din bine, iar din acestă cauză sunt obligat să te port prin judecăți. Vreau să văd cum te vei îndreptăți. Acum suntem în proces de pregătire a cererilor de chemare în judecată privind apărarea onoarei și demnității și înaintarea acestora la Judecătoria București pentru cetățenii cu pașapoarte românești. Te voi purta și pe acolo.
Să știi că m-am amuzat copios, atunci când ai declarat despre oarecare investigații în privința mea. La ultima noastră întrevedere, ți-am explicat timp de 4 ore doar o singură schemă din furtul miliardului. Dar așa și n-ai înțeles nimic. Sincer să fiu, am lăsat-o baltă, înțelegând că n-are rost. Și din nou „bună ziua”: Mariana și investigațiile.
Apropo, pregătește-ți banii pentru avocați. Și să nu îndrăznești să-i achiți din contul TV8, pentru că te vei alege imediat și cu o cerere la Procuratura europeană pentru delapidarea resurselor europene. Aceștia vor începe a deranja donatorii și vă vor pune capacul. Ce-i drept, ai putea să te adresezi după bani la SIS. Ei sunt obligați să ramburseze cheltuielile agenților săi, suportate în timpul executării misiunilor de serviciu.
O cerere aparte pregătim acum și în privința șezătorii de ieri cu Maia Sandu. Mai pe scurt, limba lungă și mintea scundă sunt o combinație foarte costisitoare.
PS: Salutări lui Viorel!
Veasceslav Platon: Postare 2!



Lasă un răspuns