Starea de Urgență va fi instituită azi după ce Moldova a rămas fără GAZ

.

Natalia Gavriliță va cere Parlamentului astăzi și să instituie stare de urgență în R. Moldova decizia a fost luată deoarece „Moldovagaz” nu asigură presiunea necesară în rețeaua gaze, iar deficitul a ajuns la circa 16 milioane de metri cubi. Astfel, autoritățile vor cumpără din surse alternative, în condițiile în care nu există o certitudine că R. Moldova va semna un contract livrare a gazelor cu „Gazprom”. Tot astăzi guvernul a publicat oferta de procurare a gazelor naturale către traderi.

După cum știți ieri la Moscova a avut loc o nouă rundă de negocieri pe chestiunea aprovizionării cu gaze naturale. Situația s-a mișcat din loc, dar la moment nu avem o înțelegere nouă definitivată și nici certitudinea că ea va fi atinsă într-un final.

Între timp, pe piața gazelor naturale din Republica Moldova a fost înregistrat un deficit de circa 16 mil. m3, necesarul de gaze pentru luna octombrie fiind acoperit în mărime de doar 67 %. Presiunea în rețeaua de transport a gazelor este la limita critică de funcționare a sistemului de gaze naturale.

Dat fiind că Moldova-Gaz nu se ține de cuvânt și nu asigură presiunea necesară în rețeaua de gaze, suntem impuși să ne mișcăm mai repede, urgent, pe planul de alternativă.

Vreau să atenționez lumea din start că în pofida utilizării unor proceduri excepționale de către guvernare, acestea sunt doar o soluție tehnică ce va permite să achiziționăm volumul necesar de gaze până la sfârșitul zilei de azi din surse alternative. O să explic pe pași ce vom face azi ca să fie clar pentru toată lumea și să nu generăm emoții sau speculații pe loc gol.

Obiectivul nostru este să asigurăm azi sau în zilele imediat următoare o achiziție de gaze naturale care să readucă presiunea în rețeaua de gaze naturale la un nivel normal. Din păcate ieri aceasta a scăzut sub limita acceptabilă de noi. Pentru a face această achiziție vom face cinci pași simpli:

Unu. Imediat după acest briefing intrăm în ședința Comisiei pentru Situații Excepționale. Comisia va audia raportul pe sector și va lua anumite decizii. Una din decizii va fi solicitarea de la Guvern și Parlament a instituirii Stării de Urgență.

Instrumentele disponibile la moment nu sunt suficiente pentru depășirea situației existente în sectorul energetic, iar competențele Comisiei pentru Situații Excepționale nu oferă soluții și instrumente necesare.

De aceea, este necesar să instituim starea de urgență ca să putem deroga de la anumite proceduri și anumite legi. De exemplu, trebuie să alocăm bani pentru Energocom din buget și să fie aplicabil imediat, fără a trece procedura de o lună de intrare în vigoare, în mod normal.

O altă decizie pe care o va propune CSE este instituirea unui centru de dirijare în cadrul IGSU pentru coordonarea fluxului de informații și gestiunea rapidă a situației.

Doi. După ședința Comisiei Situații Excepționale va avea loc ședința de Guvern, în care vom face solicitarea către Parlament de a institui starea de urgență.

Trei. Eu voi merge în Parlament unde voi explica de ce e nevoie de instituirea Stării de Urgență și vom solicita votul Parlamentului în acest sens.

Patru. După votul în Parlament va urma o nouă ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale în care vom pune la dispoziția companiei Energocom resurse financiare și vom solicita de la traderi oferte pentru volumele de gaz necesare. Oferta a fost deja publicată în această dimineață, așteptăm să vină răspunsul de la traderi și vom institui o procedură transparentă pentru a efectua achiziția, o procedură care va fi monitorizată și auditată în timpul procedurii și ulterior.

Cinci. Compania Energocom va achiziționa volume de gaz natural care vor veni în rețeaua națională și vom readuce presiunea pe sistem la una normală, ca să asigurăm țara cu gazele naturale.

Repet – aceste decizii sunt făcute pentru a permite în regim urgent achiziționarea gazelor naturale din surse alternative.

Am ajuns în situația aceasta pentru că în pofida prelungirii contractului dintre Moldova-Gaz și Gazprom până la sfârșitul acestei luni, compania Moldova-Gaz nu a reușit să mențină o presiune acceptabilă în rețeaua națională de gaze naturale.

Intervenția Guvernului este forțată de acest comportament și vine să asigure că nimeni nu va rămâne fără gaze până se clarifică situația pe termen lung.Între timp, Guvernul rămâne disponibil să continue negocierile cu Gazpromul în vederea identificării unei soluții pe termen lung, ancorată în interesele comerciale ale celor două țări.

În cazul în care o astfel de soluție nu va fi găsită, vom veni cu noi acțiuni care să asigure securitatea energetică a țării.


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*