SUA au desemnat 21 persoane din țara noastră implicate în acte de corupție, printre acuzați se numără Plahotniuc și Șor

Prețedinta Republicii Moldova, Maia Sandu a făcut o postare pe internet, unde ne comunică că SUA au desemnat mai multe persoane și entități care ar fi implicate în acte de corupție, care au prejudiciat enorm cetățenii Republicii Moldova și însăți statul în sine.

Maia Sandu: ,,Corupția mare și finanțarea ilegală a partidelor politice din Republica Moldova poate fi, totuși, sancționată! SUA au desemnat 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție, care au adus prejudicii grave Republicii Moldova și cetățenilor ei.

Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al Trezoreriei americane a constatat că Vlad Plahotniuc se face responsabil de corupție în proporții deosebit de mari. Acesta a fost inclus în lista de sancțiuni Global Magnitsky Act. Autoritățile americane au confirmat că Vlad Plahotniuc a capturat și corupt instituțiile judiciare și ale statului de drept din Republica Moldova. Plahotniuc a folosit banii din corupție și a influențat politicul pentru a elimina rivalii politici și pentru a-și subordona justiția din țară.

Concomitent, OFAC a constatat că Ilan Șor, care este și el printre beneficiarii furtului miliardului, este complice la acțiunile de subminare a statului de drept, în beneficiul Federației Ruse. Șor, împreună cu alți oligarhi corupți și cu implicarea unor entități străine, întreprinde acțiuni de destabilizare a situației politice din Republica Moldova. Susținut de entitățile menționate, Șor a întreprins eforturi de subminare a procesului de obținere de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la UE.

Ca urmare a acestei decizii, toate proprietățile și activele în proprietatea persoanelor desemnate sunt blocate și trebuie raportate la OFAC.

Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la sancționarea corupților. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, colegii de la Ministerul Justiției, alte instituții publice, organizații ale societății civile și jurnaliști de investigație care au contribuit la acest proces – datorită vouă, Republica Moldova va reuși în lupta cu corupția.

Îmi exprim speranța că aceste constatări ale OFAC și măsurile întreprinse de Guvernul SUA vor servi drept exemplu pentru justiția din Republica Moldova, care a sabotat și a tergiversat urmărirea penală, examinarea dosarelor în instanță, tragerea la răspundere pentru corupție și recuperarea banilor de la Plahotniuc, Șor și ceilalți corupți”.

Sperăm ca într-o bună zi, toți hoții țării să ajungă la pușcărie iar averile lor, obținute pe spatele cetățenilor acestei țări să ajungă în bugetul statului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*