Traian Băsescu: Dacă aș fi politician moldovean, aș declara, azi, că vreau Unirea cu România, ca măsură de protecția pentru viitor

Traian Băsescu: Asta aș face dacă aș fi politician moldovean

Traian Băsescu a intervenit telefonic la România TV; unde a vorbit despre soluția pe care Republica Moldova ar putea să o aibă în aceste zile de tensiuneG Ad:

„Eu, dacă aș fi politician moldovean, sau dacă aș avea putere de decizie, aș declara, azi, că vreau Unirea cu România, ca măsură de protecția pentru viitor, pentru că vedem ce înseamnă un Putin la Kremlin. O Moldovă integrată în România va fi sub scutul NATO și va rămâne să decidă dacă stau agățați de Transnistria, pe care oricum nu o controlează, sau spun că sunt până la Nistru și vor Unirea cu România.“, a spus Traian Băsescu.

Analistul politic Bogdan Chirieac, prezent în platou, a intervenit: „Domnule președinte, ideea este foarte interesantă, dar acest tip de acțiune ar putea provoca o reacție extrem de dură din partea Federației Ruse. Eventuala unire a Republicii Moldova cu România ar trebui aprobată în primul rând de țările NATO, sau de Statele Unite ale Americii, cel puțin, dar și de Uniunea Europeană, fiindcă NATO ar trebui să aibă reacție apoi“

Traian Băsescu: „Domnule Chirieac, sunt de acord cu dumneavoastră, dar înainte de toate, Republica Moldova ar trebui să spună că vrea. Altfel, ce să aprobe NATO sau ONU. Republica Moldova ar trebui să înțeleagă faptul că într-un proces de a se îndrepta ca stat independent către Uniunea Europeană, o face neeligibilă din cauza situației din Transnistria și va trebui luată o decizie extrem de serioasă dacă își menține pretenția ca niciodată să nu controleze Transnistria, dar să figureze cu ea în teritoriu, sau spune: Suntem până la Nistru și vrem Unirea! Ca să elimine această cangrenă care o face neeligibilă.“

Bogdan Chirieac: „Dar nu credeți că, totuși, dacă Putin merge până la gurile Dunării, unindu-se cu Transnistria, având totul deja pregătit, din acel moment, parcursul european al Republicii Moldova nu va fi întrerupt, așa cum a fost întrerupt parcursul european al Ucrainei? Nu credeți că orice încercare, în acest moment, va provoca o reacție extrem de dură și rapidă?“

Traian Băsescu: „Domnule Chirieac, eu nu spun să o facă total, dar este un proiect viabil pentru ca, mai devreme sau mai târziu, să nu primească lecția pe care o primește Ucraina“

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*