VIDEO! Maia Sandu: Este greu? Da! Trebuie să ne lăsăm învinși? Nu! Trebuie să ne lăsăm manipulați și divizați? Nu! Tare mulți sfătuitori în ale energeticii și ale negocierilor avem zilele astea.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a adresat un mesaj de încurajare și susținere tuturor cetățenilor, îndemnându-i să fie uniți și solidari, să nu cadă pradă analiștilor care induc la isterică.

Dragi cetățeni,

Știu că suntem cu toții obosiți de crize. Cu toții ne dorim mai multă stabilitate. Avem nevoie de stabilitate la nivel individual, ca să ne simțim în siguranță, să ne putem face planuri și să le realizăm. Avem nevoie de stabilitate la nivel de țară, ca să putem rezolva problemele curente și să construim un stat puternic, în care să avem siguranța zilei de mâine și șansa unei vieți demne acasă.

Dar trăim o perioadă tumultoasă, turbulentă, iar crizele prin care trecem nu le-am provocat noi împreună cu dvs. Nu le-a provocat nici parlamentul sau guvernul. Sunt crize care au venit peste noi și peste care trebuie să trecem împreună și, oricât de greu ne-ar fi, nu trebuie să ne lăsăm pradă deznădejdii.

De doi ani suntem în plină criză sanitară. De doi ani, pandemia ne răpește oameni dragi, ne dă peste cap activitatea economică și ne mănâncă resurse financiare foarte mari. În aceste zile, noua tulpină, Omicron, se transmite cu o viteză uimitoare de la o persoană la alta. Și chiar dacă se vorbește că ea ar fi mai puțin periculoasă, nu avem motive de relaxare. Mii de oameni sunt deja infectați cu această tulpină; aproximativ 200 de copii sunt, astăzi, spitalizați cu Covid- 19 – iar prognozele pentru următoarele zile și săptămâni sunt mai mult decât alarmante. Repet încă o dată: putem trece mai ușor de această criză doar printr-un efort comun.

În primul rând, chiar dacă ni se pare că avem o simplă răceală, să ne izolăm la prima suspiciune, să nu umblăm pe ici-colo, molipsindu-i pe ceilalți. În al doilea rând, să ne vaccinăm. Știu că unii dintre voi cred în continuare în sperietori citite pe internet și nu în știință, dar haideți să ne uităm la statistica oficială și să facem concluzii corecte – în țările cu rata de vaccinare mare, mor cu mult mai puțini oameni de Covid decât în țările cu rata de vaccinare mică.

De parcă situația sanitară nu era suficient de grea, a mai dat peste noi și criza energetică. Creșterea prețurilor la gaze și, în consecință, la alte surse de energie este o povară grea pentru mulți consumatori casnici, pentru economie și pentru stat. Moldova nu produce surse energetice tradiționale, iar guvernele care au fost la conducerea țării până acum nu au investit la timp în energia regenerabilă. De aceea, suntem total dependenți de prețurile de pe piața din regiune – iar situația de pe piață azi nu este una normală. Prețurile la gaze au crescut de peste zece ori în doar câteva luni, în timp ce prețul la produsele și serviciile pe care le producem și le exportăm noi au rămas aproape aceleași.

Noi nu putem renunța la actualul import de energie și nici nu putem, peste noapte, construi alternative de producere a energiei. În aceste condiții, guvernul vine cu ajutor pentru cetățeni, achitând compensații pentru tarifele mai înalte. Totuși, guvernul nu poate plăti tot costul majorărilor, pentru că atunci nu ar mai rămâne bani pentru alte necesități ale țării. De aceea, noi trebuie să învățăm să consumăm mai rațional energia. Să izolăm termic clădirile în care locuim și să economisim energie în instituțiile publice. Așa vom putea reduce costurile plătite pentru căldură și lumină.

Este greu? Da! Trebuie să ne lăsăm învinși? Nu! Trebuie să ne lăsăm manipulați și divizați? Nu! Tare mulți sfătuitori în ale energeticii și ale negocierilor avem zilele astea. Unii ne povestesc că autoritățile trebuiau să obțină un preț mai mic la gaze, însă uită să analizeze prețurile în alte țări din regiune sau speculează cu cifre eronate. Alții sugerează, fără rușine, că prețul la energie ar trebui să fie mai important decât suveranitatea țării. O altă manipulare este că apelul de a consuma mai rațional energia înseamnă să ținem copiii în frig – nu e adevărat, nu asta este apelul. Încercările de manipulare nu ne ajută. Să nu ne lăsăm amăgiți de populiști sau de corupții care plâng după putere. Nu sunt bogate țările ce fac risipă, ci țările care cheltuie rațional.

Istoria neamului nostru ne arată că am reușit, atunci când am rămas uniți în fața greutăților. Nu putem face minuni peste noapte, dar putem munci cu responsabilitate, fiecare la locul său și, asemenea unei familii, indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent în care parte a țării trăim, putem depăși aceste vremuri complicate împreună. Să fim o comunitate unită, cu grijă față de cei nevoiași, față de copii și oamenii în vârstă, cu grijă unii față de alții.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*