Vlad Filat! Plahotniuc, într-o explozie de cinism îl ”Obligă” pe Voronin să mintă mai mult de cât în perioada când era la putere

În loc să-l menajeze pe Voronin, cel puțin din respect față de vârsta lui, Plahotniuc, într-o explozie de cinism și sub imperiul spaimei că va fi adus în cătușe, îl plimbă pe acesta pe la televiziuni, obligându-l să mintă chiar mai mult decât în perioada când era la putere.

Lovit de senilitate, politică bineînțeles, Voronin se laudă cum el a expulzat ambasadorul României și înfoiat, asemeni unui păun, se laudă cum a apărat astfel suveranitatea Republicii Moldova. Ceea ce uită Voronin, este că în urma expulzării ambasadorului român a pierdut alegerile și a intrat pe vecie slugă la Plahotniuc.De asemenea, ascunzându-și propria-i lașitate, Voronin se laudă că a respins planul propus de Kozak, în fapt, cel care a solicitat Rusiei planul de reglementare a conflictului transnistrean prin federalizare este tocmai Voronin. Planul Kozak a fost negociat și parafat de Voronin, personal, dar în ultimul moment, la sugestia occidentului, dar mai ales sub riscul că Oleg Voronin își va pierde depozitele din băncile occidentale, a renunțat să mai semneze planul propus de Kozak, realizat chiar la solicitarea sa.Mâine, Dodon și Voronin vor organiza un marș, zic ei pentru suveranitate, dar în fapt un funebru marș asemeni celui organizat de Plahotniuc înainte de a fugi din țară și similar celui organizat de Dodon înainte de a pierde alegerile în fața Maiei Sandu. Așa cum curcanii aruncați peste gard nu l-au ajutat pe Plahotniuc, așa cum pumnul puhav agitat de Dodon la mitingul din toamna anului trecut nu l-au ajutat, tot așa nici marșul de mâine nu-i va ajuta pe Dodon și Voronin.Mai sunt câteva zile până la alegerile anticipate și ar fi bine să nu uităm că istoria este cea dintâi carte a unui neam, iar vremea guvernării lui Voronin, Plahotniuc și Dodon a însemnat izolare, fărădelege, minciună și sărăcie!

Scrie un comentariu

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*