Veronica Dragalin demisionează în semn de protest față de lichidarea Procuraturii Anticorupție

Procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, și-a anunțat demisia, motivând că proiectul de lege propus în Parlament, care prevede lichidarea instituției, reprezintă o amenințare gravă la adresa statului de drept. Ea a subliniat că eforturile depuse în combaterea corupției riscă să fie anulate prin această inițiativă legislativă.

Procuroarea Veronica Dragalin: „Mi-am dedicat viața profesională pentru a susține statul de drept și lupta împotriva corupției. În ultimele zile am ajuns la concluzia dificilă și dureroasă că însăși fundația eforturilor de combatere a corupției pe care am construit-o este acum sub o amenințare gravă.”

Dragalin a afirmat că și-a dedicat cariera susținerii statului de drept și luptei împotriva corupției, însă a ajuns la concluzia că aceste eforturi sunt acum puse în pericol. Potrivit ei, proiectul de lege propus de 29 de deputați subminează progresul făcut și slăbește capacitatea țării de a-i trage la răspundere pe cei aflați la putere.

Legea, propusă de 29 de deputați în Parlament, care propune lichidarea Procuraturii Anticorupție este un atac asupra sistemul de justiție. Acest proiect de lege subminează progresul pe care l-am făcut, compromite independența justiției și slăbește capacitatea țării noastre de a-i trage la răspundere penală pe cei aflați la putere, care încalcă legea”.

Stimați deputați în parlament vă îndemn să reflectați cu atenție asupra cosecințelor ale acestor decizii…

Într-un apel către deputați, Dragalin i-a îndemnat să reflecteze asupra impactului pe care această decizie îl poate avea asupra sistemului de justiție. Ea a avertizat că lichidarea Procuraturii Anticorupție ar afecta grav statul de drept și ar pune în pericol parcursul european al Republicii Moldova, așa cum este consacrat în Constituție.

Procurorul-șef a atras atenția că această lege transmite un semnal periculos, sugerând că justiția poate fi influențată de factori politici și că tinerii care vor să urmeze o carieră în domeniul juridic s-ar putea confrunta cu riscul de a fi înlăturați sau retrogradați din funcție.

Lichidarea Procuraturii Anticorupție va avea implicații grave și periculoase pentru statul de drept în Republica Moldova și pentru parcursul european consacrat în Constituția Republicii Moldova. Ca deputați, aveți o obligație față de cetățeni să respectați Constituția. Prin aprobarea acestei legi, transmiteți mesajul că justiția poate fi influențată de capricii politice. Transmiteți mesajul către toți procurorii și toți tinerii care ar dori să devină procurori că cei care își asumă responsabilități importante pot fi înlăturați sau retrogradați din funcție”.

De asemenea, Dragalin a punctat că această decizie va avea un impact negativ asupra moldovenilor din diaspora, descurajându-i să se întoarcă acasă. Ea a insistat că nu este prea târziu pentru ca parlamentarii să schimbe direcția și să protejeze progresul în lupta anticorupție, votând împotriva acestei legi.

Transmiteți mesajul către moldovenii din diaspora că nu merită să te întorci acasă.

Anunțându-și demisia, Dragalin a explicat că nu poate rămâne în funcție știind că activitatea sa și rezultatele obținute ar putea fi anulate. Ea a descris legea ca fiind nu doar un atac asupra unei instituții, ci asupra unor valori fundamentale ale societății.

„Nu este prea târziu să schimbați parcursul în lupta împotriva corupției la nivel înalt, să vă gândiți la interesul cetățenilor pentru care noi cu toții lucrăm, să protejați progresul pe care l-am făcut în lupta împotriva corupției și să votați împotriva acestei legi. Votul dumneavoastră pe acest proiect de lege va decide viitorul țării noastre, iar istoria va judeca dacă ați ales să protejați justiția sau să o subminați în acest moment periculos”.

„Eu nu pot cu bună știință să continui să rămân în funcția de procuror-șef al PA, știind că munca pe care am depus-o și rezultatele pe care le-am obținut ar putea fi anulate de o lege care va face mai greu, dacă nu imposibil să investigăm corupția la cele mai înalte nivele. Această lege nu este doar un atac asupra unei instituții sau persoane. Este un atac asupra valorilor fundamentale pe care societatea noastră le prețuiește.”

În final, Veronica Dragalin a anunțat că și-a depus cererea de demisie către procurorul general, subliniind că lupta pentru integritate, responsabilitate și transparență trebuie să continue. Ea și-a exprimat speranța că inițiativa legislativă nu va fi adoptată și a transmis un mesaj de încredere celor care rămân implicați în combaterea corupției.

Astăzi am depus o cerere de demisie către procurorul general, cu speranța că această inițiativă legislativă nu va merge înainte. Lupta pentru integritate, responsabilitate și transparență trebuie să continue. Am încredere în curajul celor care rămân angajați în această cauză. Munca noastră nu se încheie aici”