Conflictul armat de pe Nistru, declanșat la 2 martie 1992, reprezintă un episod semnificativ în geopolitica post-sovietică, având consecințe majore asupra Republicii Moldova. Rusia a jucat un rol important în destabilizarea regiunii și impactul pe termen lung asupra securității regionale.
După destrămarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova și-a declarat independența la 27 august 1991. Cu toate acestea, regiunea separatistă Transnistria, sprijinită activ de Federația Rusă, a refuzat să recunoască autoritatea Chișinăului, au refuzat să se supune noului stat creeat. Agentura FSB de la Tiraspol au creeat un conflict artificial care a culminat cu agresiunea militară a Rusiei împotriva Republicii Moldova, marcând începutul unei crize geopolitice persistente.
Contextul istoric și cauzele conflictului
Tensiunile din regiune au fost alimentate de mai mulți factori:
- Factorul etnic și lingvistic: Regiunea Transnistria avea o populație mixtă, unde comunitățile ruse și ucrainene se opuneau politicilor promovate de Chișinău.
- Moștenirea sovietică: Republica Moldova a moștenit infrastructura și influența militară sovietică, inclusiv prezența Armatei a 14-a ruse staționată în Transnistria.
- Interesele geopolitice ale Rusiei: Kremlinul a dorit menținerea influenței în fostele republici sovietice și a folosit conflictele separatiste ca instrument de control geopolitic.
Desfășurarea conflictului
În dimineața zilei de 2 martie 1992, forțele moldovenești constituționale au fost atacate de unități paramilitare transnistrene, sprijinite logistic și strategic de Armata a 14-a rusă. Luptele s-au intensificat în orașele Dubăsari și Bender, unde s-au înregistrat victime civile și distrugeri materiale semnificative. Armata rusă a intervenit direct, utilizând tancuri și artilerie grea împotriva forțelor moldovenești, ceea ce a dus la pierderi considerabile.
Implicarea directă a Rusiei
Documente și mărturii atestă faptul că Federația Rusă nu a fost doar un simplu mediator, ci un actor activ în conflict. Generalii ruși, precum Aleksandr Lebed, au coordonat operațiunile militare secesioniste, iar echipamentele și trupele ruse au contribuit decisiv la victoria separatiștilor. Strategia Rusiei a urmărit blocarea aspirațiilor europene și unioniste ale Republicii Moldova și menținerea unei zone de influență în regiune.
Consecințele conflictului
- Blocaj diplomatic: Războiul a condus la crearea unui conflict înghețat, menținut de prezența trupelor rusești în Transnistria și controlare de facto a orașului Tighina.
- Pierderi umane și materiale: Sute de oameni au murit, iar infrastructura regiunii a fost grav afectată.
- Impact asupra securității europene: Conflictul transnistrean rămâne o sursă de instabilitate în regiunea Mării Negre și un punct de tensiune între Rusia și Occident.
Concluzie
Războiul de pe Nistru din 1992 a fost mai mult decât un conflict local, reprezentând o strategie deliberată a Federației Ruse de a menține controlul asupra fostelor republici sovietice. Implicarea directă a Moscovei în agresiunea împotriva Republicii Moldova a avut consecințe pe termen lung asupra securității și integrării europene a țării. Studierea acestui conflict este esențială pentru înțelegerea dinamicii geopolitice a Europei de Est și a strategiilor de influență ale Rusiei în spațiul post-sovietic.
